Bromotion

Februarie – luna soldurilor la politici

O ce veste minunata… pentru solicitantii de finantari cu aplicare directa la Bruxelles. Pentru ca trebuie spus, aceasta categorie de potentiali beneficiari de fonduri europene chiar exista, este vocala si stie ce vrea. Nu o data mi s-a intamplat sa aud de la entuziasti amatori de consultanta ca ar prefera sa aplice la call-uri lansate centralizat de  Bruxelles si manageriate idem. Pe undeva e de inteles, avand in vedere felul in care se deruleaza absorbtia fondurilor structurale in Romania, bulibaseala maiastra si amatorismul clapaug care domnesc in haremul autoritatilor de management, incuscrite cu alte Institutii cu atributii in domeniu, banci, etc. Este normal ca ghiaurii sa-si indrepte privirea spre sultanul Bruxelles, sperand poate intr-un tratament mai simplu, mai rational, mai sigur.

Sfanta naivitate… caci tartorul euroilor moca are cu totul alte prioritati, chiar ritualuri de lucru cu publicul. Spre exemplu, acum incepe sa dea PC-uri cu reduceri si uneori in rate. Luna cadourilor s-a dus, la fel si comerciantii si-au strans tarabele si preturile flescaite si-n asteptarea vrajelii de Velentain trag linii si aduna mustacind libidinos. In acest climat propice, UE lanseaza abordari revolutionare pe masura actualitatii din lumea araba id est soldeaza niste PC-uri in speranta unei stabilitati fara ifose inutile deja. Cam atat cu PC – Political Correctness, democracy, statul de drept si alte abureli propagandistice, de la o vreme pe culoarele Bruxelles-ului o anumita franchete silita, quand même demistificatoare se face tot mai des auzita. Tranzitie democratica, puterea in mainile poporului, bine, bine dar daca… si poporul asta e cu dus-intors, mai ales in aria respectiva de raspandire, parca tot o anumita stabilitate ne-ar fi mai aproape de pielea groasa a interesului, nu ?

Este enorm, de neinchipuit si realmente revolutionar de asta data. Ni se dezbraca de continut categorii, notiuni, mituri intangibile, ce pareau batute-n cuie pentru totdeauna in sistemul de guvernare actual. Miscarile populare din Tunisia, Egipt si ce-o mai urma, au darul de-a clarifica multe ganduri, asta bineinteles pentru cine vrea sa vada limpede. Astfel se vadesc intersanjabilitatea, scorburantismul si versatilitatea unor cuvinte cheie comme par example democratie, legitimitate, stabilitate, interes general bla, bla. Si atunci, daca toate acestea sunt depasite, marcate de derizoriu, ce punem in loc ? Cum ne vom descurca fara ? Pai simplu, ca si pana acum si poate ceva mai aproape de realitate. Guvernarea democratica poate fi inteleasa cu succes amintind oligarhiile, iar interesul general ar putea fi alintat spre un interes pur si simplu. Pentru complementaritate se poate consulta si Democracy – an expired export commodity…

In rest un gand bun, compasiune si un fir de respect pentru toti palmasii idealisti participanti in revolte, demonstratii legitime sau inimoase, procese de vot sau alte Demo show-uri. Parca am mai trait si noi asa ceva acum vreo 20 de ani, la extragerea din comunism si primirea binecuvantarilor democratice. Sa nu-i uitam pe onor solicitantii de finantari, publicul nostru tinta de referinta, fie-le aplicatia usoara, intrucat accesul direct la fondurile Bruxelles-ului va fi tot mai restrans. Se pare ca prinde tot mai mult cheag politica lui big is beautiful and even legitimate, aceasta ducand evident la tratari elitiste, bine grupate, cu privilegierea unor anumite canale de distributie. Iar cine are relatii, va mai avea, … cine nu, sa faca bine sa puna mana pe lucru, caci si munca elibereaza, nu numai democratia. 

Maintenant je sais, je sais…

_________________________________

Mihai COSTEA

Adviser

Accredited lobbyist to EP/EC

BROMOTION Consultancy, Bruxelles

bromotion.eu

---

La radio se da Béla Bartók. Fiind anul Liszt, francofonii de la Musiq3 ii cam cauta-n coarne si-n afinitatzile care este. Astfel te poti simti aici la Bruxelles tot mai aproape de Budapesta, si implicit de Romania, printr-o recurenta cel putin geografica. Iar presedintia ungara pica la manusa, de parca tzancul ar fi fost improvizat de niste culti in cap, oficiali europeni cu ceva melomanie in CV. Sau tot asa bine, o fi sfanta nimereala… Apropos de intamplare sa vedeti numa’ cum s-a derulat 1 Decembrie in anul care tocmai s-a scurs, cam pe nesimtite quand même…

Ca sa asez un pic scena, poate trebuie spus ca Ziua Nationala se cinsteste aici in capitala UE cam in acelasi loc de ceva ani – Concert Noble se cheama, o hardughie oarecum mareata, cu spatiu generos si unde ani la rand ne-am simtit bine. Pe bune, cu meltenismele de rigoare, dar care au fost fin innabusite in damful dumnezeiesc de sarmale, cozonacisme si ceva atmosfera mamaligoasa, ce mai… ca acasa.

Ei bine, aveam in seara respectiva inca 2 invitatii de onorat prin proximitate. Prima, si care de altfel incepea mai devreme ceva, era la reprezentanta Bavariei, unde turcii mai puneau un lemn pe focul lobby-ului ce-i arde la intrarea in cortul Comunitar. A doua invitatie, la reprezentanta Baden-Württemberg, Stuttgart mai de-a dreptul, unde ungurii sarbatoreau anuntata presedintie UE pentru prima jumate a lui 2011. Observati haloimasul multinational care da farmec chermezei bruxelleze. Intre cele 2 evenimente si locatii se afla Concert Noble si sarmaua mult binecuvantata pana la ravnire. Si sa vedeti pocinog. Plecand mandrii de la turcii bavarezi, in avant si cu mandrie patriotica ca noi suntem déjà in UE, vezi-Allah, ne-am trezit ca ne-am dus cam departe si am depasit fara sa vrem Concert Noble si probabil efluviile atat de familiare, ca sa nu mai vorbim de figuri si obiceiuri. Cert este ca ne-am deslusit abia spre ungurii svabi, avand tot timpul un sentiment sfasietor de profund de lipsa a aburului de sarmale. Ne tot spuneam, bine, bine ce facem da’ nu ne intoarcem sa servim macar o sarma ? – cum ar zice orice prieten ospataresc care se respecta. Intram sa luam pulsul vecinilor Schengen cu gandul sa zabovim de’un clondir Tokaji s-apoi sa fugim remuscati acasa, la Concert Noble la pontajul uzual.

Deschidem larg usa de perete la svabi,  facem cativa pasi care se transforma-n vals cadrilat si creierul ni se sterge haiduceste, adica dam iama-n mirosuri care paradoxal sunau enorm a ceva cunoscut. Ce s-o mai lungim, aveau si astia de toate, id est sarmale, mamaliguta, carnati, etc und so weiter. Surpriza a fost demna de povestile cu Mos Craciun, atmosfera fantastica, intretinuta si de un taraf maghiar de inalta tinuta si profesionalism, impresionant pentru cine se pricepe la viata de carciuma si muzica adevarata, chiar clasica. Ne-au cantat lautarii ore in sir, au facut tururi de mese, s-au aruncat capete pe spate si sani in vant la csardasuri traditionale, decat spontane. Cu dedicatie, clasicul Az a szép, pentru patronul Larry Stancu si frantuzoaica Nadina, sa traiasca La Multi Ani!…

Am plecat dupa miezul noptii, nauci de politica paharului bine organizat si avand in coltul gurii un zambet perpetuu : oare comesenii nostri si mai ales cei ungureni stiau ce sarbatoresc in seara respectiva, de 1 Decembrie cu noi dimpreuna ? Köszönöm szépen und danke schön

---

N.B. 1 Casa unde s-a nascut Ferencz Liszt este acum in Burgerland – Austria, Oberpullendorf, pardon, Raiding, iar Béla Bartók, s-a nascut in Romania, nu-i asa, la Sânnicolau Mare sau daca preferati Nagyszentmiklós. Ungaria se afla sigur undeva la mijloc. Cinste lor.

2 Du classique toujours Az a szép, az a szép,
Akinek a szeme kék,
Akinek a szeme kék.
Az a szép, az a szép,
Akinek a szeme kék,
Akinek a szeme kék.
Lám az enyém, lám az enyém sötétkék,
Mégsem vagyok a babámnak elég szép….

________________________

Mihai COSTEA

Adviser

Accredited lobbyist to EP/EC

BROMOTION Consultancy, Bruxelles

bromotion.eu

Preludiu: aceasta este o replică deschisă public la mesajul unui admirator, justiţiar de ocazie, metodolog de onorarii şi român cumsecade printre noi, pentru voi

Domle eşti tare … Ne-ai avut şi ne simţim făcuţi zob, dacă mai îndrăznim să ridicăm ochii din oglindă de ruşine şi remuşcături. Câtă tactică, ce învăluire şi cursă măiastră ai întins, dând ochii peste cap de dragul lumii, al românaşilor oropsiţi în dreptatea lor, pe care te-ai căţărat ţanţoş şi solemn ca găina pe movila cu gunoi. De acolo, ce ţi-ai zis tu cu gândirea din clonţ şi ghearele în şold? – Hai să slobozesc cotcodăcind bezmetic nişte găinaţuri străvezii cu iz justiţiar, să le iau maul la papagalii ăia, cu consultanţa lor hrăpăreaţă, care ne suge nouă sângele albastru şi curat de oameni cinstiţi, curaţi ca lacrima lu’ Ovidiu, când nu se găseşte rachiu de pufoaică sau bere la pet, în non-stopul din colţ. Acuma frăsuiala asta demistificatoare ajută şi la umflarea muşchilor fleşcăiţi pe la adunături de prietenari cocalari, strânşi la burtoacă în maieuri plasă, dar suficient de comode pentru a râgâi judecăţi de valoare afumate pe lângă bicarbonatul din mici. Şi astfel te-ntărâtă dracu de te şi crezi Iancu Jianu Zapciul, corcit cu Che Guevara şi Batman Forever, agitând cuţitele lungi de plastic în noaptea devoratorilor de publicitate: ‚Ai văzut, bă, ce le-am zis, ‘r-ai dracu’ de hoţi, ce credea ăştia că le merge cu mine? ….’ Ce mai … bărbăţie adevărată! Că doar n-o fi găinărie pe sub fustele jegoase ale chivuţei Interneta, bazată în vrăjeala anonimatului coclit.
Altfel, strepezeala asumată cu nume, prenume, adresă ar putea să înceapă să coste, nu mult deocamdată, ci numai cât să acopere făloşenia de circumstanţă şi lipsa de responsabilitate, când te crezi dumnezeu pe pământ, iute la acuzaţie şi mare la apreciere de gang, printre două seminţe sparte între dinţii strânşi de oprobiu, înfierare şi sete de dreptate. Treaba e, nestimabile, că atunci când te joci cu vorbele poţi să te aştepţi şi să plăteşti pentru anumite haiducii, caracterizate uneori de jurisprudenţă ca curate infracţiuni – am numărat fo 2-3 până acum, dar mai ai timp şi spaţiu, inclusiv pe internet, să te autodepăşeşti până te martirizezi suficient, copt pentru o acţiune simplă şi vizite ghidate într-un monument de arhitectură – Palais de Justice – situat colea, la doi paşi de noi, o clădire spectaculoasă şi mărturisesc apropiată şi prin frecventare profesională, chiar atrăgătoare printr-un je ne sais quoi familiar.
Văzui că îţi place să ne citezi emfatic, sarcastic şi hepatic. Aşa că în principiu poţi persevera până când determini o dorinţă sinceră, irepresibilă şi irefutabilă de a ne vedea faţă în faţă – vorba refrenului – într-un cadru adecvat unor dezbateri pe bune, de ce nu, în litera şi spiritul legii, nu numai aşa, la mişto, şi peste gard. Pasul e mic, cale de-o pagină de introdus, iar dacă observi, cu scrisul n-am o problemă defel.
Aşa că la chestiune pe scurt. Când îţi permiţi să acuzi de hoţie, trebuie că eşti conştient de gravitatea afirmaţiei şi ai proprietatea termenilor în speţă, drept care eşti invitat să-ţi reiterezi aserţiunile, poate chiar să le semnezi la urmă cu nume, prenume, adresă, cum ziceam … Că doar n-o să te apuce cufureala acu’ că te-ai rupt în figuri şi înscenări, demne de zece negri supt unghii mititei ….
Privitor la faptele incriminate, de marele inchizitor fâsâitor, îndrăznesc să afirm clar, dar ferm:
1. n-am băgat nimănui mâna în buzunar, n-am forţat pe nimeni să se conformeze condiţiilor noastre şi să achite un onorariu cu care n-ar fi de acord în prealabil, nu obligăm pe nimeni să intre în vreun fel de relaţie cu noi, contractuală sau nu
2. consecutiv, asta nu înseamnă că oricine ne dictează tot ce-i trece prin cap sau ce-i convine, iar noi luâm act şi ne supunem cuminţi, că doar ce muşchii lui, clentu’ nostru, stăpânu’ nostru
3. nivelul şi structura onorariului reprezintă o prerogativă absolut proprie, nu trebuie să cerem aprobarea nimănui şi nu aşteptăm pe orice frustrat să ne stabilească un mercurial, că aşa l-a făcut mama lui dictator, rebel şi neînţeles. Aşadar explicaţii pe fond nu avem nici cui, nici de ce să dam la acest capitol. Cert este că pentru profesiunile liberale, şi mai ales pentru cele nereglementate, formula de calcul a onorariului are la bază întotdeauna noţiunea de TIMP. Altfel spus, se plăteşte timpul alocat unui client sau proiect, după caz. Acesta este finalmente singurul criteriu valabil, recognoscibil, inalienabil şi nu varii socoteli aproximative cu încropeli din gură-n gură. Cine vrea să aibă de-a face cu consultanţii, plăteşte de fapt timpul acestora, id est expertiză, competenţă, relaţionare, dar şi efort pe degeaba, informaţie moca, riscuri majore de neplată sau de a fi încurcat cu tot felul de neaveniţi buni de bătut câmpii şi iroseală generalizată usw.

De aceea, uneori parcă nici o sumă nu este prea mare pentru a veni în contact cu o anumită categorie de clovni, cu pretenţii şi ifose axiologice de tot circul. Iar ca jongleria să fie duioasă până la capăt, nu lipseşte apelul vibrant la opinia publică şi sentimentul de neam – prost artificiu. Şi poate că onorariul are şi un rol prohibitiv în definitiv, impunând un filtru pentru personaje nedorite, căci până la urmă suntem liberi să ne alegem cu cine ne facem de lucru.

Păi şi Rambou ce să facă dacă se simte nedreptăţit, ostracizat, furat de-a dreptul? Să se plângă, nene! Să înjure singur sau în grupuri şi grupuleţe potrivite, în familie, cu prietenii, adepţii sau emulii melteni. Să critice, să argumenteze, să scuipe şi să strângă pumnii ameninţător, DAR … aici începte drama şi graniţa bunului simţ iniţial. Fără să intre nechemat cu bocancii murdari în gospodăria altuia sau să-i strige ocări de după gard, din spaţiul public adicălea.

Sigur, poţi coace şi servi ceva prăjituri, gogoşi etice, chiar cu frişcă moralizatoare de genul ‚Da’ e normal dom’le să ceară atâţia bani?’ ‚Da’ cine se cred ăştia, cum îşi permit să pretindă aşa onorariu?’
Meniul îmi place. Aşa că marşez şi supralicitez:
Ia du-te măi Corrado Cattani în turneu de demascare prin bănci, grupuri financiare sau asigurări, leasing, investiţii, etc. şi rotindu-ţi ochii roată află cam ce venituri au respectivii, cum le obţin şi neapărat urlă la ei: ‚Hoţilor!’, mai ales pe criza asta.
Sau du-te prin supermarché -uri şi vezi cum sunt furaţi bizonii în diverse feluri, de la publicitate mincinoasă până la preţuri aranjate.
Sau vezi cum se descurcă grupurile din energie cu stabilirea preţurilor. Sau ceva mai aproape de viaţa de zi cu zi, poţi să încerci să te duci la piaţă la Abator, ştii şi tu acuma – că doar nu degeaba te-ai stabilit în Bruxelles, nu? – acolo unde vând arabii zarzavaturi şi încearcă să-i iei la întrebări în privinţa metodologiei de stabilire a preţurilor la tarabă. Poţi să încerci şmecheria asta şi prin Bucureşti, pe la Obor, Sudului sau Mărgeanului. Şi nu numai în piaţă. Fii expansiv. Unde ţi se pare că vezi o potlogărie bagă-te în vorbă, află-te în treabă şi cere explicaţii. Este calea cea mai sigură de a te alege cu nişte fermoare rapide şi adânci.
Exemplele pot continua la nesfârşit. Sper că ai prins ideea. Aşa că după ce-i rezolvi pe toţi ăştia de deasupra şi mulţi alţii pe lângă, treci şi pe la mine şi anunţă-mă că lumea s-a schimbat radical şi că ar fi timpul să mă apuc de muncă voluntară.

Sigur acum se poate ridica o întrebare legitimă: de ce atâta agitaţie şi cazuistică pentru un spanac de vorbă de clacă. Păi în primul rând sunt nişte justificări umane, relativ simple. Mai trebuie să-i şi răspunzi prostului din când în când ca să nu se creadă înţelept şi să-ţi închipuie că a intrat într-un sat fără câini, tărâm de basm cu delicatesuri şi bune maniere exclusiv.
Apoi, mult mai importantă mi s-a părut o luare de poziţie generală, folosind oportunitatea iscată de Marea Demascare, o ocazie potrivită să public un răspuns potenţial pentru maimuţoii mâncători de rahat de pe forumuri, care-şi închipuie că au descoperit miezul din dodoaşcă cu fiecare apăsare nefericită de mouse din trista lor existenţă. Măcar pot folosi acest material ca documentare, exemplu de referinţă şi test de compatibilitate primară pentru alţi doritori de aventuri cu consulTANŢA.

Costea slutu şi urâtu

Anul european al creativităţii şi inovării s-a topit în ceaţa crizei şi credul de angajat ce mi-s, n-am putut face pasul decisiv în 2010 fără nişte angajamente tradiţionale, comerciale aproape – vraja proximităţii Valentine mă acaparează discret se pare. Aşadar mi-am jurat în barbă să vin cu ceva graţios, inovativo-creativ, la început de an, compensând pe undeva consultanţa managerială cazonă, mărginită şi frustrată pe care mă tot strădui s-o administrez în jur, cu definite joy, de altfel, inclusiv sectorului atât de non-profit. Fiat lux şi o muză rujată european planează elegant din eterul tele-mass-media, fâlfâind soluţia tocurilor lungi ce nu mai suportă nişte flinte autohtone scurte în viziune.
Carevasăzică românii nu s-ar prea înghesui într-ale voluntariatului – tabu de cea mai largă inspiraţie europeană … donc. Sigur, o iniţiativă de promovare a acţiunilor Bruxelles-ului este binevenită – anul 2011 fiind declarat Anul European al Voluntariatului – dar metoda, modelul şi façonul mă sidereză un pic de ceafă.
Pe fundal imagistic strasburgian cu rol evident de model civilizator, aflu înmărmurit de ruşine că numa’ fo 2, 3, 4 jdemii de românaşi servesc anual sub flamura sfânta a voluntariatului, procent infirm de populaţie dezabuzată la nesimţire, trăgând în jos şi gogoloaiele statistice generale, continentale. Mă iau cu mânurile toate de cap şi încerc să cuget, spăşit dar consistent în consternarea mea. Şi iată ce mi-am zis:
1. La o numărătoare nesăbuită, în România se lăfăie nişte milioane bune de voluntari pe viaţă, talibanici chiar în fervoarea cu care îşi donează lunar lefurile grase unor amărâte de multinaţionale care îi ţin în puf de alimente, medicamente, energie, şi chiar băutură şi tiutiun. Dechilin (ard.), se mai răsfoiesc câteva milioane de extremişti prin agricultură, care iarăşi de când se ştiu, muncesc pământul şi animalele şi pe ei într-o veselie non-profit admirabilă sau detestabilă, în funcţie de cum bate vântul – the Wind of Change, of course.
2. Comparaţiile cu Vestul performant şi în voluntariat ca mentalitate şi implicare sunt pertinente hăis-cea, dacă ne uităm lejer peste umăr la nişte zeci de ani de autostrăzi, huzur bugetar personal, calitate generală a vieţii. În România mai ‚Răsună Valea’ pe la urechi pensionare şi acum, iar munca patriotică nu-i doar o vorbă-n vântul trecut fără urmă. Ne bucurăm de o lungă tradiţie în voluntariatul forţat, asezonat cu frecatul mentei şi irosirea vieţii pe ogoare, stadioane şi-n uzine. Dar iată, voluntariatul veritabil ne revendică acum pentru propăşirea pe noi culmi ale împlinirii umane, căci tot ceea ce nu ne omoară, ne întăreşte, cum zicea un filozof german năzuros, şi de altfel se ştie ‚Arbeit macht frei …’ Heil Sictir!
Exemplele zdrobitoare cu americani şi engleji care se rup în figuri la labele parfumate ale zeului Voluntariat sunt naturally disputable. Când te hotărăşti să-i foloseşti ca bau-bau ideologic nu strică să fi îndurat privilegiul aparte de a trăi, munci, make a living chiar în societatea britanică, par exemple, şi nu între două avioane, ci întins pe câţiva ani de lumină iluministă.
Tiens, ai putea decela motivaţii adânc umane la nivelul voluntariatului de rând, civilizat şi performant, cum ar fi căutarea disperată a companiei altora ca remediu împotriva alienării, singurătăţii şi lipsei de perspectivă, alungarea plictisitorului spleen sau simply cosmetizarea resume-ului şi slăbitul celulitei.
3. Ocupându-mă cu de-ale ongiştilor şi non-profitului de ceva vreme bună, pe dinăuntru şi pe dinafară, de-a lungul şi de-a latul Europei, am avut ocazia să relaţionez, să lucrez şi să evaluez poate mii de asemenea organizaţii, am prieteni, colaboratori şi parteneri în acest mediu specific, atât de eterogen şi contradictoriu.
Cunosc suficient de bine modul de organizare, funcţionare şi abordare al ONG-urilor, managementul resurselor sau cultura organizaţională. Am acordat consultanţă mai plătită, mai nu, unui număr semnificativ de asemenea structuri, ştiu cum ajungi ONGist de frunte cu avantaje directe, indirecte şi conexe şi până la urmă este o manieră de a-ţi asigura traiul pe lume, pâinea zilnică sau chiar un os gustos de ros, şansele crescând dacă te orientezi în preajma glamour-ului, vedetismului, mass-mediei sau multinaţionalelor. Deranjul karmic apare când ifosele şi răşinile trec la lecţii şi răţoiri eco-educative, cu autoritatea unei notorietăţi de bon-ton şi statistici maneloide menite să biciuiască simţurile nesimţite. Băieţii şi fetele, care ţin să guru-izeze subtil sau şocant, au în general asigurat viitorul zilei de mâine, un trai decent şi o perspectivă luminoasă, ceea ce pentru omul de rând apt de muştruluire şi voluntarizare, reprezintă de multe ori un vis greu accesibil. Şeicii voluntarilor au cam tot ce le trebuie, aşa că ceva mai multă decenţă, bun-simţ şi low profile nu ar avea cum să le strice. Până la urmă totul se reduce la omenescul primar, la interese materiale machiate elegant, trendy şi ieuropean.
4. Apropos de multinaţionale, cu politicile lor CSR de implicare vibrantă fără număr, fără număr în viaţa comunitară trebuie totuşi conştientizat permanent fundamentul inevitabil – INTERESUL, sub o formă sau alta, finalmente FINANCIAR. Volens-nolens modelele actuale de business conţin elemente inovative, dar ‚make no mistake’– nimic nu se face din bunătate sau realmente gratis. Prefăcătoria este unanim acceptată, iar relaţionarea cu ONGiştii face parte din model, iar fraierii de ocazie sunt momiţi mai nou să devină voluntari, că ostaş s-a demodat. Sigur, voluntariatul în sine este o iniţiativă mai mult decât lăudabilă, poate dovedi o facere de bine remarcabilă şi are de multe ori o contribuţie complementară, mai ales acolo unde statul este slab, leneş, inadecvat, dacă nu chiar ticălos.
Am văzut tot în vremea asta un reportaj din Polonia, unde o multinaţională în domeniul alimentar s-a implantat în detrimentul fermierilor, făuritorii adevăraţi ai unei hrane adevărate. A apărut şi un profesor universitar, care în câteva fraze a diagnosticat abrupt, dar iarăşi cât se poate de adevărat, situaţia respectivă, drept care încerc să reproduc ce am priceput şi eu: Lumea i.e. sistemul nostru socio-economico-cultural aşa cum îl ştim, este condusă de marile grupuri financiare. Guvernele sunt datoare acestor grupuri de interese financiare şi prin urmare nu au de ales, trebuie să le facă jocul. De altfel, combinatorica mai mult sau mai puţin subtilă între politic şi economico-financiar înlesneşte cel mai adesea aplicarea în viaţa de zi cu zi a acestui INTERES, coafat bineînţeles, umanizat şi administrat mulţimii democrate, care abia aşteaptă să înghită găluşte, numai să fie minţită frumos. Ei bine, voluntariatul se mişcă şi el, în felul lui, în aria aceasta de referinţă, respectiv este prezentat atrăgător, cu nelipsite intenţii moraliste, dar at the end of the day, se întemeiază tot pe iniţiative de sistem şi se închină, vai, la acelaşi sfânt INTERES.
Toţi cei care au manageriat ceva în viaţa lor, cei care conduc, sau dacă vreţi îşi asumă atribuţii de leadership, întreprinzătorii sau iniţiatorii de proiecte ştiu acest adevăr esenţial. Totul se mişcă în funcţie de INTERESE. Pentru cei şocaţi în cortexul lor intim, aproape gata să le pleznească coarda cea sensibilă, voiu a aduce enfin două omagii binemeritate. În primul rând trebuie slăviţi voluntarii, marea masă a oamenilor blânzi, cinstiţi şi harnici, care se înalţă uneori în activităţi ce i-ar face să roşească chiar şi pe unii reprezentanţi ai clerului. Iar în ceea ce îi priveşte pe managerii plătiţi ai unor ONG-uri, pragmatici propovăduitori ai voluntariatului, trebuie spus, totuşi, că de pe urma lor rămâne un bine concret, fie el verde de fotosinteză, omenesc, tehnologic sau paradigm shifting. Pe când de pe urma unor critici ca mine, chiar bine intenţionaţi şi cu adevărul cinic în proţap, nu se alege nimic palpabil, hardware. Poate şi de aceea, atunci când lucrezi cu binele absolut, o anumită reţinere, umilinţă chiar, decenţă şi realmente bun-simţ trebuie asumate din toate direcţiile.
5. Credibilitatea demersului este susţinută eficac de idealizarea spre beatificare a unor monştrii sacri hollywoodieni e.g. Sharon Stone sau Brad Pitt, asortaţi cu vedetute autohtone care se implică în zânărit şi monacoreală de ar face şi pietrele să suspine. Pietre Swarovski, de bună-seamă. Respect … poate pentru acele vedete care măcar stau în banca lor, rumegându-şi cinstit bafta unei vieţi mişto, scutindu-ne de implorarea atenţiei şi admiraţiei neprecupeţite ca la piaţă. The rest is history, căci timpul curge şi în telenovele, fie ele manageriale şi de succes intim. Lucrul cu binele absolut nu e la îndemâna oricui.
6. Bine, bine şi atunci ce rămâne, ce punem în loc dacă feeria voluntariatului se fâsâie sulfuros? For a change nişte seriozitate, lucru bine-făcut, management performant cu bugete echilibrate, poate? Proiecte results-oriented şi ceva profesionalism autentic? În acelaşi timp, o atitudine realist-critică faţă de siliconarea unei problematici altfel profund umane şi de o valoare intangibilă it’s a must. Iar dacă am sărit calul, iată ce-am observat de pe partea cealaltă a coamei. La urma urmei şi vorbind de vedetufe sau vedetrufe mă uit la Ioan Holender intervievat de Eugenia Vodă. Asta şi ca să rămânem pe terenul operei. Este nevoie de modele? Iată-le, dară, chiar dacă poate părea un demers voluntarist. Sau Iosif Sava cu vocea de neuitat îndemnându-şi publicul: ‚Duceţi-vă copiii la Salzburg’. Şi asta nu numai pentru că acolo s-a născut un voluntar celebru, care de câteva sute de ani îmbogăţeşte, nu doar sufleteşte, pe mulţi.
*Acest articol trebuie tratat ca un pamflet, iar unele personaje par ireale
____________________
Mihai COSTEA
Senior Advisor
BROMOTION Consultancy
Bruxelles
www.bromotion.be

Am credinţa că se pot observa similitudini de toată minunea la nivelul percepţiei largi în cadrul comunităţii de business, atunci când se pun laolaltă cele două cărţi de căpătâi. Evident, nu voi forţa comparaţii pe fond, mai ales în apropierea Sărbătorilor de Iarnă, iar o sfioşenie metodologică este sper subînţeleasa.
Atât Biblia, cât şi planul de afaceri sunt parcă mai mult obiecte de cult, venerate la ocazii, decât surse primare de învăţătură, knowledge, iniţiatoare de acţiune, moduri de operare şi evaluare.
Ocaziile de etalare a unui Business Plan formalist, arătos şi ortodox sunt cele tradiţionale:
a. Pelerinaj în cerşit pe la investitori, bănci, finanţatori – inclusiv de grant, adică pomană sau business angels – iată cum vine de se leagă
b. Prezentări de gală, rebranduiri, shushe si sushi, conferinţe, mese rotunde, cocktailuri, alte dude
c. Mers în peţit la cumătra M.A. – Marga Achiziţiilor, cu focusul pus pe zestrea proprie şi atracţia divină a conturilor topite unele după altele
d. Pregătire de vânzare – măritiş din interes recunoscut ca atare, cu faza prenupţială de căutare partidă optimă la bani, poziţie şi dacă se poate brand, renume.
O expresie a manelismului managerial acompaniat urechist de arhanghelii cultului “merge sha sha” s-a întrupat în dogmatica uşilor de bisericuţă, care vehiculăm la concret câteva, at random dar totuşi Urbis et orbis
1. Planul de afaceri se referă exclusiv la ceva ce ţine de viitor, de strategie întinsă peste ani şi ani – vorba cântecului Semnal M. Aşadar nu ne priveşte acum, aici şi astringent
2. Este oricum vorba de ceva pur formal, artificial, fără valoare practică şi imediată/evidentă, ceva bun de adormit copiii şi consiliile de administraţie. Cuvinte meşteşugite, rigurozitate aproximativă, intenţii afrodisiace, complezenţe anesteziante, tămâie marketingoidă retard
3. Business Plan-ul este o ursulină retrasă în sihăstria compartimentului de strategie, dacă prin mila Domnului chiar există aşa ceva. Sigur, înalţii prelaţi ai top-managementului ştiu de bazaconie, o mai scot în faţă pe la ocaziile amintite, dar în rest, praful să se pună pe el de plan de afaceri, că cineva trebuie să mai şi muncească.
Dacă drumul spre iad e pavat cu bune intenţii, de ce n-ar fi la fel şi calea spre profesionalism căptuşită cu planuri de circumstanţă.
Şi acum, program de colinde, cu urări de rigoare.
1. Leru-i ler şi planul de afaceri să devină un instrument DWP – Daily Work Plan cu aplicabilitate ubicuă in timp şi spaţiu, consistenţă, insistenţă, persistenţă şi mai ales permanenţă
2. Şi la mai mare utilizare suport în câmpuri conexe, cel puţin ca structurare metodologică cu iz integrator şi mamă holistică. Ca abordare eficace mie mi-a folosit în coaching/mentoring, strategii de dezvoltare durabilă la sat. Project Management cu PRINCE2 şi PMBOK în frunte, entrepreneurship, start-up, IPD –iniţiative proiecte daraveri, sector public şi privat, profit şi non-profit de ONG
3. La mulţi angajaţi fericiţi prin traducere internă a Business Plan-ului ca instrument de cunoaştere, training, team-building şi motivare
Luarea ca enoriaşi a angajaţilor din parohie prin impărtăşirea cu spiritul şi litera planului de afaceri, reprezintă geneza unei culturi organizaţionale veritabile, asumată nearbitrar.
4. O ce valoare adăugată minunată se mai poate imagina prin prinderea în planul pomenit a lumânăricilor de creativitate, inovare, a globulilor climate change, green energy sau CSR cu ancorarea durabilă a risk şi change managementului, ornarea cu nea Knowledge Economy, cu fulgi de PM, SAP – Business Suite şi coaching.
În vârf desigur se va aşeza Steaua Europeană cu daruri nerambursabile şi proiecte pe băţ, cu un Lisbon Treaty plin de bunătăţi – pentru cine ştie dansul la Brussels.
În final, dacă planul lăudat începe să aducă mai mult a varză, fie ea şi de Bruxelles, putem proroci două cauze de viitor: sinergia faptelor sau graba timpului în pripă.
Celor care cred că timpul e un etern stand-by, iar o abordare profesionistă poate să mai aştepte, propovăitorilor curentului noi muncim nu planificăm, le relev o scena deloc biblică. La un meci de snooker cu bile, joc în care strategia şi tactica sunt esenţiale, când apare idolul Ronnie “the rocket“ O’Sullivan, publicul este prevenit cu adagiul “Blink and you missed’m”.

Participând la EconomicFest, manifestare de oareşce amploare, ce a adus împreună consultanţi, beneficiari sau promotori de proiecte, precum şi reprezentanţi ai autorităţilor de management, am avut ocazia să iau pulsul pieţei de consultanţă într-o perioadă destul de confuză, chiar contradictorie, în ceea ce priveşte fondurile europene. Nu am să insist aici pe gradul scăzut de absorbţie, pe procedurile greoaie şi aproximative, nu voi aborda obstacolele şi proasta funcţionare a întregului mecanism. Mă voi feri chiar să arăt cu degetul de această dată spre autorităţile publice responsabile de modesta gestionare a tuturor programelor operaţionale. Ar fi prea facil, chiar dacă atât de evident veridic şi explicabil.

Aş vrea să mă opresc în schimb asupra unor aspecte tot atât de evidente, dar circumscrise unei arii relativ virgine, populată cu personaje aproape infailibile. Mă refer aici la mistica cerere, componentă de bază alături de ofertă, caracteristici de piaţă, relaţii sistemice şi norme, organisme regulatoare şi mediul general de stakeholders, elemente care alcătuiesc împreună o piaţă, în cazul nostru, cea de consultanţă.

În mod evident, cererea are un rol primordial, poate chiar într-o proporţie de tip Pareto, adică 80 de puncte procentuale, în definirea comportamentului de piaţă şi inducerea unor disfuncţionalităţi majore. Identificarea cererii ca principal actor este explicată şi de principiul bottom-up approach, pentru că realmente, autorităţile de management ale programelor, consultanţii sau ceilalţi stakeholderi au un rol preponderent pasiv, cu accente pe informare, evaluare, analiză, poate deplângere victimizată uneori. În consecinţă, oferta de consultanţă în punctele ei slabe, respectiv amatorism, impostură cu înclinaţie spre pungăşie, cu urmărirea unor câştiguri băneşti supradimensionate într-o perioadă scurtă de timp, nu este decât o expresie în oglindă a caracteristicilor cererii. Cu alte cuvinte oferta, în slăbiciunile ei, este rezultatul cererii şi nu invers. Dar nu-i aşa, ca într-un proces electoral sau dacă doriţi în marketing-ul searbăd prin principiul “clientul nostru, stăpânul nostru”, aceste adevăruri sunt mai greu de rostit, cu toate că în practică, ambele tabere clamează o bună-credinţă prezumată, de paradă. Îmi asum riscul acestei tratări neortodoxe de dragul pragmatismului, obiectivităţii, în scopul unei analize corecte, care să poată identifica în sfârşit cauzele răului, ducând în final la profesionalizarea generală a demersurilor şi obţinerea unor rezultate cât mai eficiente.

Poate că merită agregat un demers de tip apel către consultanţi, cu enunţarea unor principii ce pot sta la baza alcătuirii chiar a unui ghid al consultantului în relaţia cu o cerere de prea multe ori aflată în afara regulilor jocului managementului. Într-o formulare aproape patetică, s-ar putea spune aşa: Fraţilor consultanţi,

- nu le mai daţi apă la moară, încurajând lipsa de minimă rigoare, profesionalism, bună-credinţă şi chiar bun-simţ

- îndrăzniţi să vă asumaţi mai pregnant un rol educativ şi civilizator, cu direcţionarea decentă a clenţilor spre şcoală pentru deprinderea unor minime cunoştinţe, valori şi mecanisme de gândire/adresare; sigur, fundamentele economice, de administrare a afacerilor sau de management de proiect, nu se colecţionează de pe o zi pe alta, uneori nici măcar în complexe programe MBA

- nu le mai hrăniţi iluziile de mari oameni de afaceri

- nu le mai faceţi jocul, nu le mai toleraţi ifosele, nu le mai spuneţi numai ce vor să audă

- decelaţi impostura şi comportamentele fals binevoitoare, prin care de exemplu, consultantul este amăgit cu primirea unei recompense băneşti mai mari, ulterioare aprobării unui proiect, la primul decont eventual, în varianta atât de benefică a lucrului pe gratis sine die; de fapt, aceşti potenţiali beneficiari, în situaţia optimă, vă cer să vă asumaţi un risc investiţional alături de ei, un risc impropriu, nejusitificat şi nespecific activităţii de consultant, care trebuie să rămână independent, luându-vă practic acţionari captivi, fără voie, în proiecte ce în mod natural sunt numai ale respectivilor beneficiari

- determinaţi comportamente responsabile, inclusiv prin asumarea unei sarcini financiare adecvate de către beneficiari, componenta financiară fiind decisivă în responsabilizarea aplicantului în sensul obligaţiilor ce îi revin în cadrul ciclului managementului de proiect; din păcate, prea adesea această implicare financiară a beneficiarului încă din faza de început a procesului de consultanţă, este singura cale eficace de a impulsiona onestul reprezentant al cererii să-şi facă treaba printr-o relaţie corectă şi coerentă cu pălmaşul reprezentant al ofertei

- descurajaţi întâlnirile de tip talk-show, în care se dezbate totul şi nimic, în care beneficiarul nu are niciodată nici cea mai mică idee despre ce vrea să facă cu adevărat, în care nu există un cadru operaţional bine definit, dar un proiect trebuie negreşit să se nască, prin competenţa lărgită a moaşei (consul)TANŢA, dotată cu un forceps-instrumentar metodologic, neapărat gratuit

- descurajaţi de asemnea atitudini de tip shrink prin care consultantul devine un fel de mamă a răniţilor, mixată cu mama Omida, uşor de recunoscut în abordări plângăcioase, mustind de decepţii şi dezamăgiri anterioare, negativisto-contemplative şi care cer invariabil înţelegere, fraternizare, dar şi oferirea unor garanţii ce privesc variabile de viitor ale mediului economico-social sau financiar, de necontrolat de către consultant

Pentru ilustrarea practică a consideraţiilor de mai sus, propun un început de segmentare a cererii, cu evidenţierea a două tipologii, poate cel mai des întâlnite:

1. Melteanu’ cu terenuri

Apar tot felul de personaje, mai normale, mai dubioase, care enunţă cu emfază şi nedisimulată mândrie, că ar avea nişte terenuri, mai mari sau mai mici, mai interesante sau aiurea plasate, dar care oricum ar trebui puse la lucru. Şi dacă tot e criză imobiliară, de ce să nu atragă nişte finanţări, nerambursabile obligatoriu. Trec peste modul în care au fost dobândite aceste terenuri, că-i moştenire, că-i speculaţie, peu importe, respectivii proprietari de ocazie îşi închipuie sincer că pot obţine nişte bani gratis numai prin deţinerea acestui drept de proprietate, care în sine, ar trebui după mintea lor, să reprezinte o garanţie arhisuficientă în obţinerea unor foloase băneşti. Modelul de business respectiv ar putea fi chiar lăudabil, îţi spui „uite domnule nişte întreprinzători adevăraţi care vor să-şi pună activele la bătaie, necomplăcându-se într-o lenevie rentieră”. Problemele apar în momentul în care depăşeşti euforia începutului de relaţie şi încerci să adânceşti managerial daravera, că proiect, evident, nu-i putem spune încă. Şi surpriză! Parcă ai răsuci un cuţit în rană, aşa apar reacţiile de durere, respingere şi retragere ofuscată. Îi explici ipochimenului că pământul nu este decât o mică parte din resursele materiale, financiare, manageriale şi de knowledge pe care ar trebui să le posede pentru a se gândi la închegarea unui proiect. Ei bine, aici începe bâlciul despărţirii, întrucât respectivul promotor de proiect în devenire, va susţine sus şi tare că terenul respectiv ar trebui să fie mai mult decât suficient pentru orice trăsnaie îi trece lui prin cap, inclusiv pentru a lua nişte bani europeni pe chestia asta. Restul argumentelor? Apă de ploaie. Oricum are convingerea că restul nu este o problemă. Are de toate. Şi management, şi bani, şi relaţii, şi o experienţă complexă, cu exemplificări mirifice de alţi indivizi care au reuşit bine-mersi. Drept care nu-ţi rămâne decât să-ţi deplângi incompetenţa de consultant ratat, retrăgându-te spăşit din faţa unui clent indubitabil nesatisfăcut.

2. Patricianul afacerist de ocazie care vrea să devină investitor

Această categorie se bazează pe succese mai mari sau mai mici, pe realizări existente sau închipuite, pentru a justifica accederea într-o tagmă aparte, care dă şi mult mai bine, mai ales în cercuri intime de prietenari, năzuind gomos spre calitatea de investitor. Este şi la modă să atragi fonduri europene, iarăşi invariabil nerambursabile, mai ales dacă există un cheag şi ceva experienţă de business, mai mult sau mai puţin relevantă. Mă refer aici la coteria celor care au debutat în afaceri cu îndeletniciri de soiul rulmenţi Turcia, buticuri, crâşme, de ce nu afaceri dubioase cu statul, având la activ un management oportunistic remarcabil, de altfel, dar care în condiţiile unor pieţe aşezate, se poate dovedi contra-productiv. Departe de mine gândul de a devaloriza eforturile unor întreprinzători absolut onorabili, care s-au luptat cum au putut cu sistemul şi au reuşit o acumulare de capital treptată, plătită cu sacrificii imense.

Afaceriştii de ocazie susţin că vor să îşi dezvolte afacerile existente sau să abordeze alte domenii aflate pe val, în accepţia lor, dar de fapt nu urmăresc decât valorificarea rapidă a unor oportunităţi financiare. Cu alte cuvinte, sunt tipul clasic al oportunistului care caută bani pentru nu contează ce proiect, eludând situaţia normală în care dezvolţi un proiect pentru care îţi cauţi surse financiare, inclusiv bani europeni nerambursabili. Această mentalitate de genul proiect pentru bani şi nu bani pentru proiect este evident întâlnită şi în cazul primei tipologii, ba chiar mai pregnant. Consultantul reuşeşte în final să-i supere, chiar ofenseze, atrăgându-le atenţia asupra riscurilor ce pot apărea, în cazul aprobării unui proiect, considerând că vor pune la bătaie toate resursele mai sus amintite, proprii sau atrase, respectiv implementarea propriu-zisă a proiectelor şi raportările aferente, dificultate majoră care începe să se manifeste tot mai apăsat în România. Drama implementării se va accentua în perioada următoare, dar potenţialii beneficiari de fonduri europene nu par deloc conştienţi de consecinţele care pot apărea.

Deocamdată atât. Într-o etapă viitoare, voi aborda alte tipuri reprezentative: autorităţi publice şi autorităţi de management ale programelor.

Dacă analiza de mai sus pare dură, dar gratuită, ţin să relaxez poziţia printr-o asumare declarată. În ceea ce mă priveşte, voi invita potenţialii promotori de proiecte care vor să apeleze la consultanţă, să parcurgă integral articolul de faţă şi dacă au rezistat până la capăt, să solicite o întâlnire preliminară de evaluare.

Ştiu că poate părea un răsfăţ, dar totuşi statistic antreprenorii de succes sunt undeva în jur de 4%, iar nechemaţii pot sări un gard-două cu forţa, în urmărirea unui hamburger trendy, dar până la urmă piftia din picioare de porc îi va revendica înţelegătoare. No harm done.

Ascultându-l pe Joe BIDEN la Bucharest, am înţeles definitiv de ce consultanţa nu e la mare preţ în România. Ne-a luminat chiar ilustrul vice-licurici cu un citat de extracţie românească, se pare, ceva cu sfatul, care ar fi cel mai ieftin spre gratis de tot … peu importe. Răşchirată lovitură, ca un şpagat de flori între USA şi România, din partea unui american la Bucureşti care sigur, pe lângă dansul diplomatic, cunoaşte valoarea consultanţei în general, cu atât mai mult dacă ne concentrăm pe demersurile specifice de lobby&advocacy, de reprezentare a intereselor unor grupuri bine agregate ca strategii, tactici sau programe de acţiune.
Până la urmă, America este patria Lobby-ului, iar industria respectivă produce pentru cei care o practică avantaje certe, tangibile şi intangibile, şi asta nu de ieri de azi.

Exemple de ordin tangibil se pot regăsi în zona fundamentelor, a obiectivelor din orice plan de afaceri decent, respectiv creşteri ale cifrei de afaceri, desfacerilor, cotei de piaţă sau a numărului de contracte, oglindite în bottom-line la gross-margin, profit sau ROI – apropo de acest din urmă indicator, o analiză cuantifică ROI-ul specific activităţilor de lobby&advocacy în USA la 1:1700. În Europa este ceva mai mic, natural, dar tot se înscrie în intervale ce pot arăta o atractivitate certă din punct de vedere investiţional.
De altfel, aceasta este o noţiune cheie, căci programele de lobby&advocacy au o componentă investiţională marcantă, dacă ne gândim numai şi la faptul că au nevoie de timp pentru a se implementa şi a-şi arăta rezultatele, iar politica de distribuţie a acestui produs – avem în vedere aici mix-ul de marketing – impune de asemenea formarea, capacitarea şi dezvoltarea unui sistem relaţional care se clădeşte în timp.

Apropos de zicalele româneşti, îndrăznesc să iau şi eu o bucată din plăcintă caldă de pe masă şi citesc răvaşul: “Prostul nu e prost destul, dacă nu e şi fudul“. Mi se pare mult mai ofertant, analitic şi metodologic chiar, în aplicabilitate. Şi iată de ce.
Organizaţiile româneşti care au în fişa postului acţiuni de reprezentare, lobby şi advocacy pe lângă Instituţiile Europene, privesc această oportunitate cu evident dezinteres, considerând că lucrurile merg oricum de la sine, că nu este nevoie de implicare reală, profesionistă, căci nu-i aşa … ştim noi ce facem şi nu o să ne înveţe alţii ceva vreodată, la cât de dăştepţi, frumoşi şi balene suntem, într-o realitate scârţ-fiction prost înţeleasă şi mândru asumată.

Sigur că în perioadă de criză, făloşenia asta endemică tinde să evolueze spre o stare semi-paralizantă de largă inspiraţie EMO.
La aproape doi ani de la aderarea la UE, suntem departe de a avea o voce sau ceva semnificativ de exprimat în concertul european, nu ştim să ne raportăm la mecanismul luării deciziilor, nu înţelegem harta locurilor de putere, nu suntem în stare să atragem simpatie, interes sau alianţe.
Un exemplu semnificativ în acest sens, exprimând delăsare, diletantism şi fudulie EMO – de genul “ne facem cu lama dacă nu ne băgaţi în seamă” – este felul cum s-a inteles abordarea numirii comisarului român în executivul de la Bruxelles.

Şi astfel am ajuns la tema centrală a acestui colind, mai ales că timpul ne presează ca întotdeauna, aflându-ne negreşit în ipostaza elevului slab care se precipită în preajma unui nou examen.

Sesiunea extraordinară de examen se referă la numirea şi instalarea unei noi echipe la Bruxelles, oportunitate maximă, cu atât mai mult cu cât rolul Comisiei Europene va creşte semnificativ în anii ce vin.
Este un moment special şi întregul mediu de reprezentare, lobby&advocacy de la Bruxelles freamătă vizibil, dar şi invizibil, încercând să anticipeze felul în care se vor despărţi apele, lăsând să apară o nouă garnitură. Este un moment care nu ar trebui ratat, un nou început, este vremea când masa cu bucate se aşează din nou, în prag de sărbători de iarnă.
Sigur, noi putem aştepta ca renul alb să cadă din ceruri împreună cu moşul şi săniuţa cu daruri, evident ca o pară mălăiaţă.
Numai că feeria se joacă quite the opposite, adică noi trebuie să venim cu un REN ALB, zis şi proiect de REprezentare Networking Advocacy şi Lobby la Bruxelles şi care să tragă cu spume la sania intereselor româneşti, moş Crăciun lipsind la apel pe praful acesta de criză, uşor de luat drept nea.

Poate s-or mai găsi şi alţii care să propună bugete de sărbători sau măcar al treisprezecelea salariu să fie alocat unor programe de REN ALB şi asta până nu ne îngheaţă orice şansă de a începe să tratăm problematica europeană şi Bruxelles-ul în mod profesionist.
Poate că explicaţia CTP-ului cu obezul căruia i se retează un  braţ pentru a-i uşura povara, merită extinsă şi la cheltuieli bugetare tăiate în mod arbitrar, fără a ţine seamă de funcţionalitatea unui demers mai mult decât profitabil.
Problema este că nevoia de viziune şi leadership nu impresionează prea multă lume în România, dând fiori artistici cel mult participanţilor la programe MBA.

Dacă v-a plăcut povestea de iarnă care poate începe, pot reveni cu exemple din alte poveşti normale, chiar dacă pot fi considerate şi de succes, exemple de bună practică care să lumineze planurile de afaceri şi bugetele de cheltuieli ale unor potenţiali deschizători de pârtie.

Va mai amintiti cand pe vremea lui Ceausescu se prezentau oamenii muncii in fata unui vanzator in halat albastru, care stapanea peste un rai de navete cu apa minerala, sa zicem sau bere la kil? Si care vanzator, om al muncii si el, te intreba, daca nu aveai sticle la schimb: “Cu garantie?”

Tot asa si astazi, furnizorii de consultanta sau potentialii cumparatori se pot gasi de o parte sau de alta a zidului straveziu impodobit indiscret cu gaurele in forma de covrigi cu coada numit GARANTIE. Sa recunoastem este o notiune mult utilizata si in diferite feluri. Exista garantii bancare, statale, garantii umane sau materiale, unilaterale sau transmisibile.
De foarte multe ori cand un IMM – antreprenor sau un reprezentant al administratiei publice locale – primar se prezinta la consultant in incercarea de a gasi drumul spre o finantare pentru proiecte mai mult sau mai putin inchegate sau eligibile, apare intrebarea cheie: ce garantii oferiti?

Nimic mai normal, s-ar putea crede, cineva chiar ar trebui sa garanteze ceva si de ce nu consultantul de exemplu, caci statul sigur nu mai garanteaza nimic, decat poate activele toxice ale sistemului financiar. Vezi ce se intampla actualmente cu programul CASA VERDE, unde una s-a spus la inceput, oamenii si-au facut temele, si-au alocat resurse conform unei planificari in timp, asa cum cere orice management de proiect performant, nu?, asteptau depunerea proiectelor si inceperea finantarilor si… surpriza, se pare ca regulile jocului se schimba.

Din pacate, la fel se intampla si cu alte programe de finantare, in care autoritatile de management dovedesc o lipsa de profesionalism sistematica, justificata numai de lipsa de personal, experienta, responsabilitate si transparenta. Nu se respecta termenele, comisiile de evaluare au interpretari cel putin personale asupra criterilor de evaluare, iar potentialli beneficiari acuza transformarea cheltuielilor normale cu proiectele, in investitii, atat de mult se dilata timpul, care nu-i asa, ar trebui sa insemne bani. Cu alte cuvinte fiecare face ce vrea, cum vrea si cand poate, ca doar cine-o sa-i traga la raspundere, mai ales pe criza asta… Cam atat despre garantiile la nivel inalt.

Dar sa ne intoarcem la relatia primordiala dintre un solicitant si un furnizor de consultanta, relatie privilegiata a societatii bazata pe cunoastere – knowledge economy, concept primordial in cadrul Strategiei de la Lisabona, document programatic intins pe doua cincinale, emanand de la UE de asta data. Am avut ocazia de cateva ori sa particip la asemenea intalniri incipiente cu oameni de buna credinta de altfel si am avut impresia ca undeva in fundal cineva, de asemenea bine-intentionat, derula un desen animat cu partizani-haiduci in lupta de guerilla cu gaini numa’ bune de jumulit.

Dar daca am privi din cealalta parte a obiectivului, ar fi poate prea mult sa ne intrebam ce garantii poate oferi consumatorul de consultanta, in ceea ce priveste de exemplu implicarea ca proprietar al proiectelor si al rezultatelor acestora, respectarea termenelor contractuale, asumarea responsabilitatilor si a rolului sau atat in faza de conceptie/scriere/aplicare a proiectului cat si ulterior, in negocierea contractului de finantare, asigurarea co-finantarii, etc.

Mai departe sa mai amintim despre garantiile privind angajamentele luate prin contract in legatura cu graficul de activitati si utilizarea resurselor in litera si spiritul proiectului, convenite impreuna cu consultantul.
Se mai pune de multe ori intrebarea atunci cand o relatie consultant – consultat se infiripa, cat de onest si responsabil isi intelege fiecare rolul, atributiile si contributia la inchegarea unui proiect, la formularea si articularea lui cat mai performanta, nu numai raportat la cerintele unui potential finantator, dar si in functie de criteriile unui business plan de calitate.

Vezi articolul complet pe Finantare.ro.